Istoric

Comuna Carastelec este formată din localitatea Carastelec, reședința de comună și satul Dumuslău. Localitatea Carastelec este atestată documentar în anul 1241 sub numele de “Kaloztelek”, iar satul Dumuslău este menționat în diverse documente încă din anuk 1418 sub denumirea de “Domozlo”. Din documente reiese că satul Carastelec a avut următoarele denumiri de-alungul timpului: 

1241 Kaloztelek, 1338 Kalasztelek, 1477 Kálóztheleke, 1481 Kálozthelek, 1584 Kaluttheleke, 1609-ben Karaztelke, 1679-ben Karasztelek, de atunci și până în prezent păstrând această denumire.

 

Comuna Carastelec a fost o așezare a chalizilor, aparținând triburilor cavare, care avea un rol important în dezvoltarea economică a zonei, dat fiind faptul că prin comună trecea “drumul sării”, vechea arteră comercială din interiorul Transilvaniei spre Europa Centrală. “Drumul sării” a adus numeroase avantaje locuitorilor, printre care ușurința de vânzare a mărfurilor produse în comună, deoarece prin zonă treceau foarte multe persoane. Un aspect negativ era multitudinea de persoane necunoscute care tranzitau comuna. Și în prezent, comuna Carastelec este una de tranzit secundar, deoarece drumul DC-100, care trece prin comună, face posibilă trecerea către Camăr, Balc și Oradea.

 

În anul 1242, invazia mongolo-tătară condusă de Batu-Kan, numită Hoarda Albastră, care mai târziu a fost denumită ca Hoarda de Aur, a devastat zona comunei Carastelec, măcelărind și luând în robie majoritatea locuitorilor. Doar cei care s-au refugiat în peștera Földpince au reușit să scape și s-au stabilit în jurul fântânii Ős (străveche), nume purtat și astăzi de acea stradă din comună.

 

Un impact major asupra populației a avut revoluția lui Rakoczi în secolul al XVIII-lea, acolo unde a fost adăpostit Oros Pal, generalul Ardealului. Încă din anul 1748, localnicii au avut probleme legate de pășunatul animalelor cu familia Banffy. Una dintre divergențe s-a întins pe o perioadă de 78 de ani, fiind legată de Biserica Romano-Catolică din Carastelec.

Epidemia colerei la sfârșitul secolului XIX., respectiv de aversele Războiului Mondial II împreună cu un val de migrație a populației au contribuit la scăderea semnificativă a acesteia.

Migrația populației spre Statele Unite ale Americii a avut loc în la începutul secolului XX-lea, în special în orașul Chicago, populația fiind în căutarea unui câștig și trai mai bun.

În memoria eroilor căzuți în cele două războaie s-a ridicat un monument în anul 2008 în localitatea Carastelec de către sculptorul Sepsi Iosif, care a fost inaugurat în anul 2009.

Sari la conținut